Te-am intalnit maine, intr-o sambata, eram la un festival de jazz,unde mergi anual pentru ca esti nebun dupa posterele cu Boney James si iti cumper vinyluri vrand sa pari vreun romantic ratacit prin lumea asta a tehnologiei. M-ai vazut si m-ai intrebat pe un ton rautacios daca m-am pierdut in cautarea vreunui festival de pop penibil. Asta pentru ca nu eram genul tau de fata: sau cel putin nu paream. Am pretins ca m-a carat o prietena cu forta, cand de fapt venisem pentru ca sunt o fana inraita de-a lui Miles Davis pe care de maine intr-o saptamana am aflat ca il adorai aproape la fel de mult ca pe John Coltrane. Desi maine te comportai de parca eram o intrusa in lumea ta pretioasa a jazz-ului, te-am impresionat cu "atitudinea mea", sau cel putin asa mi-ai spus (cliseic,da), asa ca m-ai invitat la o cafea urmatoarea seara. Am acceptat asa ca poimaine, duminica, am iesit si ti-ai cerut iertare ca m-ai considerat o "amatoare in ale muzicii". M-ai invitat sa vin la tine sa bem vin bun si sa ascultam muzica si mai buna, dar te-am refuzat elegant, spunandu-ti ca eram mult prea obosita, cand de fapt, imi era teama ca daca vom fi intr-un spatiu atat de intim, cu jazz pe fundal si niste alcool in vene, nu ma voi rezuma doar la a-ti vorbi. Asa ca mi-ai luat numarul, ai lasat sa treaca trei nopti si m-ai sunat, intr-o miercuri. Erai un cliseu, clar. Adorabil, totusi. M-ai invitat sa iesim dar ti-am spus ca am treaba, mai mult din cauza faptului ca incercarile tale de a parea rupt dintr-o comedie de proasta calitate ma enervau la culme. Ai insistat, pana am iesit cu tine, urmatoarea sambata. (de maine intr-o saptamana) Atunci ti-am recunoscut ca febletea mea era Davis si aia a fost si ziua cand cu adevarat ai fost bucuros ca m-ai invitat la cafea. De data asta am mers la tine acasa, unde mi-ai explicat de unde aparuse iubirea ta pentru jazz si vin. O poveste plictisitoare, ca si tine de altfel. Ma plictiseai, pana cand ai inceput sa vorbesti de tine, de acel "tu" dincolo de cd-urile pe care le fortai si banii pe care i-ai mostenit de la tatal tau, pe care nu l-ai iubit niciodata cu adevarat pentru ca iti inselase mama si, desi erai unicul lui fiu si era in stare sa iti dea si luna de pe cer, iti era scarba cand il vedeai cu atatea femei la brat. (pana si problemele tale familiale erau niste clisee) . Atunci m-am intrebat daca nu minteai. Dar dincolo de dramele astea, erai un tip sincer si amuzant, cu care am inceput sa ies. Si ma faceai fericita, pana in punctul in care decisesem ca festivalul de maine a fost cea mai buna decizie din viata mea. Si au trecut luni si luni in care te cunosteam tot mai bine, in care te iubeam tot mai tare, in care descoperam langa tine, o viata rupta din povesti (nu cliseica, nici macar pe aproape). Veneam seara la tine si pana te intorceai de la birou eu iti gateam o cina minunata si din cand in cand iti cumparam cate un vinil pe care il puneai in colectia ta si cu fiecare vinil daruit ma adorai tot mai mult, iar cand aveai concediu calatoream prin lume, si oriunde ne duceam ne luam si dragostea cu noi, sa le aratam fraierilor de pe alte meleaguri ce inseamna un festival de jazz si o simpla cafea la care nici nu voiam sa merg. Stateam fie pe plaja, tacuti, suspinand pentru ca eram atat de tineri si totusi traiam o viata atat de perfecta, fie ne plimbam prin orase pline de oameni despre care eram convinsi ca nu s-au simtit niciodata ca noi. Cand nu calatoream, eu stateam pe terasa si citeam carti in liniste iar tu mereu ma pupai pe crestetul capului, spunandu-mi ca ma iubesti intr-un mod nebun, disperat si ca daca plec vreodata vii dupa mine. Iar cand nu stateam linistiti, ne certam din motive puerile, iar eu te loveam mereu, in semn de protest pana incepeai sa razi de cat de inofensiva puteam sa fiu. Iar apoi ma sarutai fortat in timp ce te injuram fara sa gandesc, dupa care ne ceream amandoi iertare ca suntem atat de prosti. Si atat de indragostiti.
Peste doi ani m-ai dus la un meci de tenis, juca Federer si ti-am multumit ani dupa asta pentru ca apucasem sa fac o poza cu el si sa iau si un autograf. Ti-am spus, atunci, ca te-as insela oricand cu el iar tu te-ai suparat, zicand ca relatia noastra e prea stransa ca vreunul dintre noi sa calce stramb. De maine in doi ani, la festivalul de jazz te-ai pus intr-un genunchi si mi-ai zis sa ma casatoresc cu tine. Nu m-ai intrebat, mi-ai spus, iar eu nu am facut decat sa iti sar in brate, mai indragostita ca niciodata. Am avut o nunta superba, fix de maine in 3 ani, intr-o bisericuta mica, alba, in care mi-ai jurat iubire eterna. Apoi am eliberat niste porumbei (cliseic) si am dansat in aer liber, in timp ce toti cunoscutii nostri ne admirau dragostea. 4 luni mai tarziu, era o joi, imi amintesc sigur, ti-am spus ca sunt insarcinata, iar 9 luni mai tarziu am devenit cei mai fericiti si indragostiti din lume, cu inca un membru in familie. Peste inca doi ani aveam deja inca un copil si amandoi ne innebuneau, dar ne iubeam mai mult ca oricand. Apoi ai inceput sa petreci timp o gramada la firma, pentru ca era nevoie de tine acolo si desi ma descurcam si singura, iti duceam dorul iar cand veneai acasa nu mai aveai timp sa ma saruti pe crestet si sa imi spui ca ma iubesti si abia daca iti mai vedeai copiii. In schimb, inca ascultai jazz, inchis in biroul tau. Aveam si zile in care eram toti fericiti, in care mergeam la picnic, iar de maine in 8 ani a fost prima oara cand am mers toti 4 la festival. Peste inca ceva ani abia daca mai veneai pe acasa si te vedeam mai mult prin ziare, cu fel si fel de fete la brat. Iar de maine in 12 ani, ti-am lasat un bilet si am plecat. In el ti-am spus tot ce simteam: ca te iubeam necontenit si ca te-am iubit de la prima cafea, dar ca erai un cliseu si ca ne-ai transformat iubirea de dragoste intr-un cliseu. Esti fix ca tatal tau, pe care l-ai urat atat. Si te iubesc nebuneste si iti doresc tot binele din lume, dar nu vreau sa fiu acolo asteptand sa te intorci din fuga dupa fericire. Tot in bilet ti-am spus cum te las cu unica ta dragoste adevarata, jazz-ul. Si de atunci, ne-am mai vazut doar de cateva ori, doar cat ti-am lasat copiii in fata casei, sa petreci timp cu ei si de fiecare data apuci doar sa imi strigi numele si sa fugi spre mine, insa eu plec inainte sa ma ajungi. Si poate de maine in 13 ani te-as vedea la festival, cautandu-ma disperat, vrand sa iti ceri iertare, pregatit sa imi oferi lumea.
Dar n-am nevoie de lumea ta si daca ma gandesc mai bine, maine stau acasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
să auzim