hurt people hurt

I wish I'd known.
About the pain he was hiding.
I mean, we all feel it, but for him it was more than that. It was more than the usual human-hurting-sort-of-pain.
I wish I had seen it in his eyes when we first met. I wish I had looked just a little deeper. I mean, he had told me he was hurt but I didn't know the whole truth. I wish I hadn't stopped at noticing how dark his eyes are because if I would have looked beneath that, I would have seen that the colour they had wasn't all because of the melanin concentration on his iris. It was more, way more than that.
I wish I had at least heard it. In his words, the ones he whispered, the ones he said loudly because now I know for sure that all the hurting was there, screaming behind his voice. If I had listened a little closer I would have known. But all I cared about was his sweet voice and how in love I was with the way he called my name.
I wish I had felt it, when he first grabbed my hand or when he ran his fingers through my hair. I wish that pain would have been like electricity, would have run through my body as it was running through his. I wish I could have felt it, but I was too busy thinking that his skin is touching mine, too busy to notice that he was reaching out.
I wish I could have tasted it. When he kissed me, pressing his lips against mine. You know how they say that when you kiss you can sense if the one your kissing is fit to be your potential mate? You exchange chemosensory cues and assess whether or not you are both healthy. Great thing, right? Except it's not. Dammit, I wish I could have felt his pain, not if he was fit to be my mate. Why do I give a shit about that? I wanted to save him. Why couldn't I just taste his hurting? His lips pressed against mine, his tongue next to mine, his hands touching my body, my hands touching his, all this pshysical interaction but the lack of ability to sense the agony in his heart.

But the truth is, I'm too human. Too regular, too keen on trying to be the best I can be when in fact, the person right next to me is at its worst.Now it's just too fucking late. I couldn't see it, hear it, feel it or taste it, but I can sure as hell see the consequences. But the consequences mean it's past the time when I could have changed something. I couldn't save him, so he kept on hurting. Hurt people hurt, they say. He chose himself to hurt. And how the fuck do you save someone from themselves?

scrisoare 3

A.M.R: 169
Draguto,
Mi-a luat mult sa-ti raspund, stiu, da, nu mai comenta atata. Stiu ca ma iubesti, desi imi place sa te aud cand o spui, sau in cazul asta sa o citesc in scrisul tau mic si tremurat (sa recunoastem, tremuri din toate incheieturile cand te gandesti la ce simti pentru mine). Si stii si tu ca e reciproc.

Am iesit cu tipa de care iti ziceam, de vreo 6 ori cam asa. Mna, e mediocra, ii plac pisicile si muzica veche, pe care o asculta la pick-up-ul bunicului ei. E blonda si are niste ochi caprui, deloc interesanti (spre deosebire de ai tai) si are un corp misto, dar nu ma atrage incredibil de mult. Ies cu ea mai mult din plictiseala, o tin de mana, o sarut, ma culc cu ea si-mi doresc sa fi fost tu.

Nu mai vreau sa stau aici. Adica da, totul e ok si distractiv dar parca imi e dor de casa, de ceea ce cunosc cel mai bine. Ba, nu stiu, independenta e placuta dar nu chiar in exces. Sunt singur fara tine, cred. Abia astept sa vin, sa ne plimbam impreuna, sa-ti vad tatuajul si nu numai, daca intelegi...

Am fost la un concert aseara, ceva spre rock, asa, o trupa necunoscuta dar muzica destul de buna. Ne-am imbatat toti, ne-am urcat pe scena, am fost dati afara si batuti mar de paznici pe o alee de langa. Am incercat sa ma apar, i-am tras si eu niste pumni dar am iesit cam sifonat, asta recunosc. Intre timp, tipa de care iti povesteam urla isteric, mai avea un pic si lesina, asta ca sa vezi ce cuceritor sunt. Cand am ajuns la mine facea pe asistenta, imi punea comprese de gheata peste tot. E grijulie si ii pasa, dar eu am profitat de moment ca sa facem sex. A fost dureros avand in vedere prin ce trecusem, dar tot placut! Probabil iti dai ochii peste cap si ai vrea sa imi spui ca sunt un dobitoc, dar nu ai dreptul pentru ca esti impreuna cu uratul ala.

Apropo, cand vin acasa nici sa nu aud de el, il parasesti pana atunci ca avem nebunii de facut, "lucruri" de incercat.

Tot nu-mi vine sa cred ca e august. Stii cat urasc luna asta, stiu cat iubesti luna asta. Ai realizat vreodata ce diferiti suntem? Avem atat de multe chestii care ne despart si atat de putine care ne apropie.
De exemplu.

• Ce ne distanteaza: pai distanta (d'oh), faptul ca eu sunt inteligent si tu esti o prostuta, iubitul tau, faptul ca esti mai mica, luna august, 169 de zile, cartile proaste pe care le citesti, tampeniile pe care le spui. 
• Ce ne apropie: faptul ca sunt nebun dupa tine, faptul ca esti nebuna dupa mine, amintirile si o melodie.

Ah, si dorul. Cum am putut uita de dor?
Si sa nu uit si de:

when your hope falls down

Stiu ca ti-e dor,

si mie

nenorocitii si ora 4

Cand n-ai somn la 4 dimineata, te gandesti vreodata ca poate ploaia e un cumul de lacrimi varsate de diverse persoane din lume? Ca frigul e format din toate lucrurile reci spuse de noi? Ca poate caldura apare atunci cand destula iubire a fost raspandita in jur, ca asta face norii sa se risipeasca? 4 e ora perfecta sa te gandesti ca fiecare intamplare ce ne implica direct e o urmare imediata a ceva ce am facut. Ca "dupa fapta si rasplata" sau karma, oricum ai vrea sa-i spui, e prezenta in toate aspectele vietii.

La 4 dimineata e cand iti spui "Stii, chestiile rele oricum se intampla. Mie, tie, tuturor." Si poate asa e, ele se intampla si poate nu sunt mai aprigi atunci cand esti un nenorocit. Poate nu o sa ai un accident sau o sa ti se termine bateria la telefon mai repede din cauza asta. Dar stii ce cu siguranta o sa se intample? O sa iti fie frig, o sa ploua si caldura aia, de care vorbeam mai devreme, nu o sa fie si la tine. Ca sa se inteleaga totusi, vorbesc metaforic, pentru ca haide sa fim seriosi, schimbarile climatice clar nu au nicio legatura cu dobitocul care te-a injurat ieri pentru ca mergeai incet pe trecerea de pietoni.

Dar sunt sigura ca ai fost si tu un nenorocit. Poate cu vointa ta sau fara, dar cu siguranta candva ai fost rautacios cu cineva. Sau n-ai reusit sa ii fii alaturi, i-ai divulgat secretele, l-ai ranit si acum iti dai seama ca e frig uneori, fara acel cineva. Esti si tu din cand in cand un cretin, nu iti dai seama ce le faci celor din jur, te crezi altruist pentru ca pui bani in cutia cu donatii de la kfc, cand de fapt nu ti-ai putea imagina un univers care nu creste si se dezvolta in jurul tau. Sa fim seriosi, cu toate cartile pe fata, esti cel mai important si asta e natural. Dar uneori, doar uneori, incearca sa-i vezi si pe ceilalti.

Pentru ca tristetea pe care o simti pe la 4 dimineata cand n-ai somn si n-ai cu cine vorbi, singuratatea aia, o alungi ulterior cu o portie buna de somn, dar stim amandoi ca revine urmatoarea noapte. Dupa ce toti dorm si tu ai ramas cumva treaz, tristetea aia apare pentru ca majoritatea timpului esti un nenorocit. Poate mai mult sau mai putin decat ceilalti, nu conteaza. Si ai fi in stare sa negi, sa te juri ca nu ti-ai dat seama ca raneai pe cineva cand ai spus cuvintele alea, sau ca nu ai stiut cat te iubea cand i-ai spus ca nu mai merge, poti sa te pui in genunchi, sa iti ceri iertare, sa promiti ca n-ai sa mai fii asa egoist, dar nu te-ai crede nici tu. Desigur, sa fii un nenorocit e in firea umana, sa ranesti e tot in firea umana. Dar stii ce mai e in firea umana? Sa iubesti, sa ajuti, sa fii altruist, sa iti pese. Dar nenorocit sau altruist, iti promit, la 4 dimineata, tot singur esti.

De ce, habar n-am. Cred ca programul "dupa fapta si rasplata" se incheie undeva pe la 2 noaptea.

Asa ca invata sa te culci mai devreme, sa te scoli mai tarziu si sa iti umpli timpul ramas.