alegeri

   Gandeste-te ca intr-o zi te trezesti si totul e diferit. Nimeni nu te stie, nimeni nu te recunoaste, esti pur si simplu un strain. Nici ai tai nu te mai stiu, iar apartamentul in care te-ai trezit ti-e complet necunoscut. Ai iesi in strada, ai incepe o viata complet noua sau ai fugi dupa aia veche? Ai sansa sa alegi. De fapt, noi nu prea ne pricepem la a alege, asta pentru ca suntem superficiali si cautam satisfactia imediata,nu avem rabdare sa gandim si nici candoarea necesara unei alegeri obiective. Suntem grabiti sa ne iasa ceva, un avantaj, ceva, asa ca uitam sa luam in calcul toate posibilitatile.

    Citisem intr-o carte intrebarea "Daca ai stii ce fel de lume te asteapta, ai mai accepta sa te nasti?" si habar nu aveam ce sa raspund. Bine,nu ca ar sta cineva pe capul meu sa imi exprim opinia, dar nici macar pentru mine, pentru calmul meu personal, nu sunt capabila sa raspund. Sau gandeste-te ca ai avea puterea sa faci pe oricine sa te iubeasca. Oricine ar folosi-o chiar si asupra celor pe care nu ii vrei aproape, doar ca ai vrea sa ii stii ca vor fi oricand acolo pentru tine. Asta pentru ca suntem superficiali si egoisti.Vrem totul pentru noi, cati mai multi prieteni, cati mai multi bani, cat mai multe like-uri pe facebook s.a.m.d. 

    Doar ca nu stim sa alegem.

    Nu ne multumim cu o alegere buna, personala, originala. Vrem optiunea care e pe placul tuturor. Urat spus, "spirit de turma". De asta ne bagam in treaba altora, pentru ca a noastra nu ne ajunge. Vrem subiecte de barfa, vrem motive de ura, suntem incapabili sa apreciem ceva sau sa ajutam. Am devenit niste prezente strict fizice, iar oameni in adevaratul sens al cuvantului sunt putini. Am ramas doar cu marlani, cu oameni ce rad de altii, ce inspira altora spiritul de inferioritate, am ramas cu cei ce s-ar urca pe un piedestal si ar da ordine in stanga si in dreapta, pentru a-si umfla ego-ul. Ascultam muzica de club, la maxim, fara versuri, pentru ca nu stim ce sa ne spunem. Suntem incapabili sa folosim vocabularul pe care il avem, sau cand il folosim,o facem ca sa ii bagam pe altii in rahat. 

    Citeste-o carte si cand postezi un citat pe facebook, baga-l macar si in cap. Sau, calea mai usoara, fa-te hater, comenteaza tot, strica tot, afiseaza o pseudoprofunzime prin intermediul versurilor lui Alex Velea postate pe site-urile de socializare, razi de cei ce nu au posibilitatile tale si e cel mai probabil sa ajungi un roman veritabil, cu multi fani. Nu uita sa pupi in fund, ca altfel nu-ti iese.

    Uite si o ultima alegere: marlan sau om de calitate.

.....

  Te-ai gandit vreodata cam cati prieteni pierzi in cursul vietii tale? Adica, oameni fata de care te-ai deschis, pentru care ai simtit ceva candva sunt, acum, straini. Si e ca si cum odata cu povestile alea pe care le-ai spus asa, fara nicio problema, le-ai lasat lor o particica din tine. Si acum au plecat, cu tot cu bucatica aia. Dar tu nu ii mai cunosti si esti plin de teama, pentru ca un necunoscut stie asa multe despre tine. De fapt, probabil ei au si uitat povestea despre ce ai facut tu cu prietenele tale intr-un moment de nebunie, probabil nu le mai pasa fostilor tai amici, dar tie tot iti este frica, pentru ca te-ai confesat asa usor.
  Fiecare prieten pe care l-ai avut vreodata are capacitatea de a intra, oarecum, in sufletul tau si ramane acolo. Dar din interior e cel mai usor sa ranesti, nu-i asa? Si te doare pentru ca ti-e frica. Doamne, cate se schimba intr-o viata si se vor mai schimba. Nu ti-e frica si ca in orice moment poti sa ii pierzi pe cei ce iti sunt alaturi?
  Ce nesigur e tot.
  Si infricosator. Poti sa pierzi tot intr-o secunda. Tot. Si de ce? Pentru ca tu cresti, te schimbi, oamenii o iau in directii diferite, isi intorc spatele, fara sa le pese. Si e atat de socant cand realizezi ca nu esti ce erai acum 5 ani, de exemplu.
  Dar pana atunci, pune mana si fii o persoana mai buna, pentru tine, pentru cei din jur. Ca sa nu mai pierzi bucatele din sufletul tau, irosite pe oameni ce nu merita.

...

Urasc mentalitatea "Daca acum faci asta, peste x ani ce o sa mai faci?". E genul de expresie pe care o foloseste maica-ta cand iti iei o fusta prea scurta; te intreaba ce o sa mai porti peste 10 ani. Sau tatal tau de fiecare data cand te incalti cu tocurile alea inalte, preferatele tale. Sau, baieti, asa va spune uneori si cate o tipa cand va imbracati cu cate un sacou demodat.

Urasc modul asta de a gandi, pentru ca,in sinea lui, e prost. Si nici nu ma intereseaza ca ar trebui sa respectam parerile altora,sa nu comentam gusturile s.a.m.d. Pentru ca aceeasi oameni care au mentalitatea asta, sunt cei care iti spun sa ai propriul stil si folosesc expresii de facebook, de genul "cel mai frumos machiaj e personalitatea ta", "BEYOUtiful", "cine nu te accepta asa cum esti nu iti merita timpul". Pai daca ne-am ghida dupa treburile astea, am fi clar fiecare pe cont propriu. Societatea in general nu te accepta asa cum esti, asta nu inseamna ca trebuie sa te izolezi sau, mai rau, sa te sinucizi. Si nici nu vreau sa incep o discutie despre baietii care sunt mari gentilomi pe internet si spun cum ei apreciaza o tipa fara machiaj, pentru ca e superba naturala si apoi fug dupa toate pitipoancele fara pic de demnitate, dar cu destul fond de ten si ruj roz. Ipocrizia e in floare.

In orice caz, am derivat de la subiect. Ideea era ca nu poti sa sustii sus si tare ca esti un mare admirator al stilurilor originale si apoi sa te apuci sa te iei de tipa aia mai ratata de la tine din clasa pentru ca se imbraca precum o babuta. Unii au stilul unor persoane de 50 de ani,asta este. "Daca la 17 ani te imbraci cu fuste pana in pamant, la 50 de ani ce o sa faci?" O sa isi cumpere si mai multe fuste pana in pamant. Sau, poate, o sa isi ia o fusta mini. Si mai bine pentru tine, ai motiv sa postezi pe batraneipenibili.ro.

Asta-i marea problema a tarii noastre. Suntem atat de inchisi la minte incat ii e frica omului sa iasa pe strada daca nu e imbracat in conformitate cu ultimele tendinte. Intr-o tara civilizata si rationala, pot sa ma duc pana la magazinul de la colt in slapi, pantaloni largi, parul prins intr-o coada neglijenta si fara nicio porcarie pe fata, deoarece, ca sa vezi, am avut chef de niste chipsuri si am decis sa nu ma aranjez pentru o actiune de maxim 10 minute. Si ghici ce,in tara aia, nu o sa strambe nimeni din nas, nu o sa tremur de frica sa nu ma vada cineva cunoscut si nici nu o sa ma sictireasca vanzatoarea pentru ca par ca vin de pe apa sambetei. Desigur, cum poti sa te astepti sa traiesti intr-o tara decenta, cand romanul are mentalitati din astea idioate? De acord, totul la timpul lor, dar asta nu-ti da dreptul sa imi ordonezi mie hainele/obiectele/actiunile s.a.m.d. in ordine cronologica.

Si mai voiam sa ma leg si de discriminarea religioasa. Am auzit, intr-un context neimportant, o persoana numind alta persoana 'ignoranta' pentru ca indraznea sa creada intr-o putere divina. As fi comentat ceva, jur, dar desigur, nu cunosteam niciuna dintre cele doua persoane implicate. Cel mai tare m-a enervat ca "ignorantul" doar a afisat o privire stanjenita si a inghitit in sec. Poate chiar era ignorant, dar clar nu din cauza religiei. N-ai niciun drept sa ma critici pentru ca am abilitatea, spre deosebire de tine, sa accept ca exista ceva superior noua, superior a tot ce vom putea vreodata sa intelegem. Asa cum tu ai incredere ca nu o sa iti trag un pumn in orice moment, asa am si eu incredere in forta aia divina care ma sfatuieste constant sa nu o fac.

Am sarit de la un subiect la altul, dar macar mi-am exprimat punctele de vedere in ceea ce priveste carentele acestei tari in care traim. Nu urasc Romania, dar nici nu cred ca as sfatui pe cineva sa se mute aici, de exemplu. Imi pare rau, imi iubesc tara si iubesc unii dintre oamenii care o populeaza. Nu m-am rusinat niciodata de nationalitatea mea, doar ca uneori imi doresc sa ma fi nascult altundeva, undeva unde sa pot sa ies pe strada fara teama de a fi pocnita/furata/judecata. Imi pare rau, chiar imi pare.

nu-mi pare

   "Baiatul asta mi-a fost mereu alaturi", mi-am spus.
Ce naiba e in neregula cu mine? Sincer, mereu m-am putut baza pe el, mereu a fost sincer cu mine, niciodata nu m-a ranit in vreun fel. Intotdeauna l-am simtit aproape, dornic de mai mult decat o prietenie banala si falsa. Mi-am batut joc de el, stiu. S-a straduit sa-si ascunda sentimentele, sa para puternic, dar nu era, eu eram. L-am amagit, stiu. I-am spus minciuni, m-am prefacut ca il vreau, l-am tachinat cu vorbele mele, l-am chinuit si l-am sarutat, i-am dat sperante. Stiu,stiu ca l-am pacalit si ca am fost o nenorocita. Dar nu-mi pare rau.
     Luna trecuta,i-am spus-o. Eram la el ,ma invitase la o cafea. Stateam pe pervazul geamului de la bucatarie si el se tot plimba cu ceasca in mana. L-am intrebat ce are si mi-a raspuns sec ca nimic. L-am privit mai apoi pret de cateva minute, i-am analizat miscarile si era mai clar ca niciodata ca il framanta ceva. Mi-am dat seama dupa modul in care invartea ceasca in palme si dupa cum isi musca buza superioara, lucru pe care il face numai si numai cand e nerabdator. M-am dat jos de pe pervaz, am lasat ceasca pe masa si mi-am pus mainile in jurul gatului lui. "Spune-mi", am insistat. A expirat zgomotos, pe nas, a pus si el cafeaua pe masa, m-a apucat de talie si m-a impins usor pana i-am dat drumul. Dupa, si-a pus o mana la frunte, de parca isi lua temperatura si s-a intors cu spatele la mine. Respira greoi, ziceai ca e pe cale sa lesine. Mi-am dat ochii peste cap si m-am intors din nou spre geam. "Ce simti pentru mine?" spune, in final, dupa cateva secunde. Am chicotit, dar cand m-am intors am dat cu ochii de cea mai rece si serioasa privire pe care a avut-o vreodata asa ca m-am oprit brusc. Chiar astepta un raspuns. M-a intristat, pentru ca nu stiam ce sa ii raspund. Am tacut si l-am ascultat in timp ce arunca in mine cu fel si fel de metafore si epitete si clisee, toate legate de ceea ce simtea el pentru mine. Parte din mine se astepta la asta, asa ca se simtea oarecum triumfatoare, un pic aroganta si mandra. Dar cealalta parte il compatimea pentru ca, dincolo de atractia fizica, nicio parte din mine nu simte mai mult; nu puteam sa il ascult, stiam ca nu am replica. dar trebuia, nu aveam cum sa il ignor. "Ce simti pentru mine?" repeta, pe un ton mult mai ridicat decat cel anterior. "Nu stiu", soptesc. "Spune-mi", insista. "Am spus ca nu stiu!" urlu si ma intorc cu spatele la el. Ma apuca de un brat si se apropie incruntat. De data asta rostea cuvintele clar si raspicat, facand cate o pauza intre ele. "Spune-mi. Ce simti pentru mine?" "Nimic!" Ii spun si eu,la fel de raspicat, cu o privire dezgustata. S-a dat inapoi, de parca il lovisem cu ceva, ma privea socat si toata violenta de mai devreme ii disparuse de pe chip. Isi arcuise sprancenele si clipea des. Nu ma scapa din ochi, iar eu nu stiam ce sa zic. Scuipasem un singur cuvant, crunt dar adevarat, de altfel, si acum nici nu aveam bunul simt sa regret. Am decis, deci, sa invart cutitul in rana. "E adevarat", soptesc, ca pentru mine. Desigur, simturile lui se imbunatatisera grozav din moment ce isi luasese postura aia de vanator, asa ca imediat ce mi-a auzit replica s-a apropiat amenintator de mine. Am tresarit, dar nu eram speriata; nu mai era previzibil, cum il stiam. Avea miscari bruste,spontane, infricosatoare. Mi-a zambit. Initial nici nu am realizat, dar ma tinea strans de mana. i-am dat drumul si mi-am cerut scuze. Mi-am cerut scuze ca nu imi pasa. Nu imi pasa de el, nu imi pasa de toata scena asta, nu imi pasa de nimic. Mi-am cerut scuze, dar nu imi parea rau. "De ce?" m-a intrebat. Era tot ce voia sa stie, dar nu eram in stare nici atat sa ii spun. In schimb,am trecut pe langa el, mi-am luat geanta de la usa si am iesit din apartament. Cand coboram pe scari l-am observat in pragul usii si m-am oprit. I-am zambit si mi-a zambit. Doua zambete false, ca si cum mai aveam sa il vad vreodata, ca si cum nimic nu se intamplase, ca si cum ne iertaseram reciproc. El pe mine pentru ca eram incapabila sa simt ceva si eu pe el pentru ca era incapabil sa nu simta ceva. Pentru un moment, am fost doi straini, doi ipocriti nenorociti, care s-au mintit asa, sec, printr-o privire. Cat de strain l-am simtit in secunda aia, nu l-am mai simtit niciodata si nici nu o voi face. "Ma omori", zice. Am coborat scarile si m-am dus acasa. Pentru mine, nu se intamplase nimic extraordinar, nu eram trista, nu simteam nimic. Abia atunci m-am intrebat daca e ceva in neregula cu mine, dar am decis ca pur si simplu asa sunt eu si n-aveam ce sa fac.
  Au trecut 31 de zile si 6 ore. Nu l-am sunat si nu m-a sunat. Nu l-am mai vazut, uneori ma intreb cum arata si ce mai face, dar nu ii duc dorul.
  Mi-am batut joc de el, stiu. Dar acum, cand o sa isi bata si el joc de altcineva, o sa se gandeasca la mine si o sa il macin pe dinauntru, pana cand o sa vrea sa fie mai bun decat sunt eu.
  E aiurea ca nu-mi pasa? Nu; am dreptul sa ranesc. I-am spus de la inceput sa nu fie idiot, dar a fost, a meritat-o pentru ca m-a crezut mai umana decat sunt. Ma gandeam sa il sun, sa ii simt usurarea in voce, sa stiu cat de linistit e, acum ca m-am intors si sa aud cum decide sa nu mai repete greseala de a fi prea sincer. O sa aud toate astea, desi tot ce o sa spuna va fi un "buna" amarat. Pare urat din partea mea ca imi caut alinare in suferinta lui; de fapt, poate e urat din partea mea. As vrea sa imi para rau, dar nu-mi pare.

multumiri/reprosuri

"Ma gandeam ca n-am apucat sa iti multumesc. Si sa imi cer si scuze" i-am spus.
"Adica?"
"Stii tu, sa-ti multumesc pentru toate momentele placute. Pentru toate amintirile. Meriti sa iti multumesc. Si pentru primul sarut pe care mi l-ai daruit, pentru ca a fost biletul meu spre al noualea cer si pentru fiecare sarut de dupa aceea. Ah si pentru buchetul ala de flori pe care l-ai lasat pe pervaz sau pentru telefoanele nenumarate din toiul noptii. Da' pentru certuri ti-am multumit?"
"O dai in ironii? Credeam ca am decis sa incheiam totul fara rautati."
"Dar nu, iub... Nu eram deloc ironica. Certurile cu tine ma faceau sa apreciez din ce in ce mai mult faptul ca ne si impacam. Ma rog, asta pana cand au devenit asa de dese si rele incat in loc sa fie reparate, erau inghesuite in subconstientul meu, din care acum au navalit. Si pentru datile in care m-ai facut sa plang iti multumesc. Doamne, tu nu realizezi ca m-ai facut incredibil de puternica. Te iubesc pentru asta."
"Si totusi, asta e modul tau de a-ti lua la revedere."
"Da. N-am sa spun ca nu e vina ta, pentru ca e. Tocmai tu m-ai facut sa ma apreciez pe mine insami. Deci cum sa ma accept in halul asta, langa tine? Ai distrus persoana care eram"
"Da' parca te facusem mai puternica."
"Nu ma urmaresti. Eram prea naiva inainte si tu m-ai pus cu picioarele pe pamant. Iti multumesc, iubitule. Sincer,sincer,sincer, te ador pentru modul in care m-ai transformat. Chiar daca procesul a fost dureros deseori, uite-te la mine acum. Sunt in sfarsit mandra de mine."
"Esti groaznica. Ma faci sa ma simt prost in timp ce imi multumesti. Si nici nu-mi dau seama daca esti ironica, sau pur si simplu rea."
"Poate numai rea mai stiu sa fiu."
"Asta nu e adevarat, sa nu spui asa ceva."
[o clipa de liniste, in care eu imi muscam buza, sa nu spun mai multe, iar el privea pe geam, pierdut, cred.]
"Stii ce iti doresc?" am spus
"Ce anume?"
"Ca intr-o zi, nu peste mult timp, sa intalnesti fata pe care ti-ai dorit-o. Sa fie langa tine mereu, sa te
aprecieze asa cum meriti. Dar sa n-o ranesti, te rog. Poate ea o sa te poata iubi, nenorocit cum esti."
il raneam, cred. nu se uita la mine, dar simteam tensiunea
"Si stii pentru ce imi cer scuze?" am soptit
"Nu cred ca vreau sa stiu"
"Ca n-am putut sa fiu eu fata aia. Pe care ti-o doresti."
brusc, se intoarce si ma apuca de brate. violent. imi place, oarecum. are lacrimi in ochi.
da, chiar il raneam
ah, ce-mi place.
"Esti oarba? Tu esti fata pe care mi-o doresc! Esti idioata, nu ma crezi niciodata desi am fost mereu sincer cu tine, am avut rabdare, dar esti ca un roman de dragoste prost! Nu poti sa accepti ca uneori, ce vrei e chiar in fata ta."
am ras usor
mi-a dat drumul si s-a intors iar spre geam
"Hei" ii zic "Sa-ti spun ce e culmea. In momentul asta, in care m-ai bruscat si mi-ai spus clar si raspicat cum stau lucrurile, te-am iubit cel mai mult de pana acum. hm, auzi, sa-ti adori efectiv iubitul fix la despartire."
"Ma urasti, e clar, altfel n-ai face asta" spune suparat
"Nu te urasc. Sincer. Te-am urat, dar acum , mi-e doar mila de tine. N-o sa ramanem prieteni, dar o sa fiu mereu aici cand vei avea nevoie de mine."
"Pleaca..." spune, fara sa vorbeasca serios
"Nu-ti fa griji, iubitule, te vei vindeca de mine."

despre regret

           Regretul apare odata cu dorul. Ai avut candva curajul sa iesi din zona ta de comfort si acum ti-ai pierdut avantul. Acum incepi sa dai inapoi , sa te intrebi cum ar fi fost daca te-ai mai fi multumit macar un pic cu ceea ce aveai, care,poate era mai bine decat nimic. Dar la momentul respectiv,nu gandeai asa. Nu mai voiai sa te complaci intr-o situatie de rahat. Sufletul tau, semet in adancul lui, nu ti-a permis sa te mai lasi calcat in picioare de mediocritatea conjuncturii. Indrazneala pe care ai aratat-o atunci te-a incantat un timp, dar acum esti un pic iritat de felul in care ai rezolvat lucrurile. Poate ai fi putut aborda problema altfel, indiferent de ipostaza penibila in care erai. Acum, analizand o pluralitate de puncte de vedere, iti vin in minte si alte rezolvari, poate mai putin radicale si astfel, fara sa iti dai seama, dai nastere unui sentiment care, incet, te va distruge sufleteste. Noi suntem cei care creem regretul, suntem singurii vinovati.

           Dar ma intreb, eu ce regret? Regret ca nu mereu am spus ce-am simtit si astfel, i-am indus pe altii in eroare, dar,mai mult, m-am pierdut putin cate putin printre propriile decizii. Stii ce mai regret? Ca imi ia atat de mult uneori sa realizez ca nu toti sunt ceea ce par.

            Antoine de Saint-Exupery spunea "Nebun este cel ce scarneste din dinti impotriva trecutului- blocul de granit a ceea ce a fost. Fii multumit cu ziua de azi, asa cum ti-a fost data, in loc sa te bat cu ireparabilul.". Desigur, fiindca tocmai am citat dintr-un autor celebru, am tinde sa fim de acord cu el. Dar nu regretul e cel care, (uneori) ne incurajeaza sa luam decizii mai bune de viitor?

            

             urmatoarea data cand regreti ceva, sau iti e dor de cineva, aminteste-ti bravura care iti curgea prin vene, odata cu frica si mandria, in momentul in care ai luat decizia de care acum te indoiesti. 

.....

   Uneori, isi aminteste cum ii sarutai gatul si ii sopteai aiureli ,in timp ce ii descheiai bluza. Si cand isi aminteste, isi inclesteaza mainile, ca si cum ar incerca sa apuce de parul tau, mult prea scurt. Dar si tu iti amintesti, uneori, cum se simteau unghiile ei pe spatele tau transpirat, iti amintesti si cum radeati amandoi cand nu erai in stare sa-ti scoti tricoul mai repede. Da' iti amintesti ce gust aveau buzele ei? Sau cat de usoara era , cand o tineai in brate? Iti amintesti cum te holbai la ea, cand era goala, in fata ta? Sau cand te-ai dus la ea acasa, sa o surprinzi, dar era suparata pe tine asa ca ti-a tinut morala jumatate de ora? Dar ce-a contat, ati facut dragoste dupa, pentru ca, asa rezolvati totul. Si ea isi aminteste momentul in care era imbracata doar in camasa ta, aia bleumarin si maica-ta s-a gandit sa iti faca o vizita.
    Stii ce-a uitat, in schimb? Ultima oara cand i-ai spus ca o iubesti si chiar te-a crezut. De fapt, a uitat de mult cum e sa aiba incredere in tine. Si tu n-o sa uiti niciodata cum e sa o ai alaturi. Dar poate ar trebui. Pentru ca, mai departe de atasamentul fizic si pasional, n-aveti nimic. Nimic. In afara de povesti dragute si multe amintiri,nu mai aveti nimic. Langa tine a invatat sa se iubeasca pe ea,pentru ca pe tine te iubea degeaba.
    Voiam sa te intreb: Iti amintesti cum era inainte? Inainte sa ti se dedice complet? Nici eu.
    Am vazut-o ieri. Era cu altul, dar nu e la fel. Am vazut cum il privea. Pe tine te privea altfel. Tu,insa, n-ai vazut niciodata mai departe de nevoile tale primitive.

break up letter

Dear Lover,
    I am leaving you. I'm writing you because this way you may react the way you want,in your own privacy. This way,I can write and rewrite my thoughts without the fear of being incoherent. But either way, I am done, Lover, I am done. I am exhausted, and sad, and confused. I'm drifting. I'm losing myself in this game of ours. You are all I could ever want. Except, you don't love me,Lover. You love the game, the chase, the power it gives you, but not me. And it hurts. I never complain, because I am strong, and I never told you the truth because I know you don't care, but now, I just want to leave.
    There's another reason I am writing this. I couldn't possibly look into your gorgeous brown eyes and tell you the truth. Never. If you were in front of me right now I would swallow all my words, I would find the energy and power to go one more day with these feelings for you. It is not the case, though. I am giving up. I quit. They say quitters never get anything, but neither do those who try too hard. And I have tried, but your lack of willingness truly brings me down.
    Sometimes, you are amazing. From every point of view. I think these are the moments that kept me going for so long. But sometimes, it's like I don't know you, it's like you push me so far away and I can't take it. I don't want you to push me away, I will get out by myself.
    Remember that night you came by my house? It was about midnight and I sneaked out and went for a walk with you. It was summer and it was so hot outside. I remember being scared that someone may wake up and maybe figure out I wasn't there. But you helped me with my fear. You said, whatever happens, you would always be there for me, and no one can take that away. But you lied. Even so, no one realized I had gone out that night. No one knew I had left. I fear this may be the case with you too. I fear you will get over me so easily and fast that my ego won't be fed with your regret at all. This shall not change my mind, though.
    I hope you will miss me, and I will stand by the phone, waiting for you to call just so I can have the pleasure of not picking up. I will pass by you, not look in your direction, I will do my best to seem as I happy as I can, just so your little pride will be hurt. And I couldn't care less which girl will be your next, I will comfort myself in knowing I hurt you just like you hurt me. I'm not aiming for you love anymore, I want your hatred. So hate me, hate me so much that you would wanna grab my hand and kiss me passionately when you see me passing by. There are ways you could make me come back, I know that. But you won't even try. And that's for the best. I'm running away, because if I can give up on you, then I can do anything.
   
            I don't ever want to see you again.

                                                                                                                     With love,
                                                                                                                           Lover.