aiurea

  Intr-o zi o sa-ti dai seama cum nimic nu conteaza, cum societatea a distrus tot ce ai iubit vreodata, cum cele mai dragi lucruri ti-au fugit din palme pentru ca ai fost candva egoist, sau prost, sau imatur. O sa-ti dai seama ca totul e etichetat si in felul asta, niciunul nu mai avem sansa de a ne arata adevarata fire. Asta daca mai avem asa ceva. O sa iti dai seama si ca majoritatea celor ce te inconjoara n-au nici integritate nici personalitate. Intr-o zi, nu departe de astazi, vei realiza ca toata viata ai fugarit niste idealuri stupide, ai vrut sa traiesti o viata preconceputa, cu povesti deja spuse si idei stereotipizate. Ai sa vezi cum toate principiile tale au fost de rahat si oricum, pe majoritatea dintre ele le-ai incalcat fara sa vrei. Ai fost rau cu cei din jur si ai mintit, deseori, te-ai suparat cand puteai sa fii vesel si ai refuzat sa ajuti de prea multe ori ca sa nu fii dezamagit de tine insati. Intr-o zi, o sa iti dai seama ca nimic din ce ai facut pana acum nu mai conteaza, nici macar pentru tine si ca multi din jurul tau te-ar uita daca ai disparea un an. Intr-o zi, o sa vezi cat de fragila si scurta e viata, chiar daca acum ti se pare ca o traiesti din plin: ea nu poate sa fie traita din plin. Si crezi ca greselile te invata lucruri noi, cand de fapt, cu fiecare greseala mai pierzi o particica din tine, din ambitia ta. O sa te trezesti intr-o zi, poate prea devreme ca sa stii destule, poate prea tarziu ca sa mai schimbi ceva, realizand ca ai dormit prea mult si n-ai facut nimic cu viata ta, decat sa fugaresti placeri de scurta durata, sa te ingropi in vicii si sa cauti fericirea suprema in locuri prea josnice pentru ea.
   Si in momentul ala o sa te sperii, pentru ca totul va fi tragic si infricosator. Nu o sa fii pregatit pentru teama care te va acapara si o sa plangi, pentru ca n-o sa stii ce sa faci. Ti-ai irosit viata pana in punctul ala, n-ai cunoscut destui oameni, n-ai sarutat destule guri, n-ai impartasit destule zambete, n-ai ajutat cate persoane ai fi putut ajuta, n-ai mancat destul de sanatos si ti-ai pierdut prea mult timp citind carti proaste si band cafele slabe. O sa vrei sa dai timpul inapoi, ca sa mai ai o sansa si sa inghiti toate barfele pe care le-ai impartasit si toate injuriile aduse la adresa altora. Vei vrea sa reincerci, sa ai note mai mari si sa te comporti mai frumos cu taica-tu, ca parca ai fost prea a dracu. O sa iti doresti din toata inima sa mai ai o sansa la persoana care te-a parasit prea devreme pentru ca te-ai comportat urat si o sa iti doresti sa fi facut glume mai bune si sa fi fost mai intelegator, poate-poate, n-ai mai fi enervat atata lume. Si poate, o sa vrei sa fi ascultat muzica mai buna si sa te fi implicat in mai multe proiecte in loc sa arunci banii pe haine care oricum nu iti vor mai placea. Iti vei dori sa fi fugit mai mult prin ploaie, sa iti fi pasat mai putin de parerile celor din jur, sa fi creat ceva ce exista si astazi, sa fi scris macar o poezie haioasa de care inca sa rada prietenii tai, sa fi avut macar un talent, oricat de mic, sau sa nu te fi uitat la toate porcariile de filme la care te-ai uitat si sa nu ii fi dat cu sictir tipului care iti trimitea flori prin posta. Pentru ca acum, cu toate deciziile tale proaste, ai ajuns in punctul ala, in care ti-ai dat seama ca nimic nu conteaza, ca societatea a distrus tot ce ai iubit vreodata si ca cele mai dragi lucruri ti-au fugit din palme pentru ca ai fost egoist, sau prost, sau imatur.
   Ziua aia, in care o sa iti dai seama cat valoreaza viata ta, o sa fie o zi oribila daca nu renunti la mandria aia idioata care iti conduce deciziile si daca nu mai arunci si tu din inhibitiile tale fara sens.

moarte partiala

Eu n-am nevoie sa traiesc vesnic, nici macar mult. Vreau doar, ca atunci cand mor, sa existe oameni care sa imi duca dorul, care sa ma vrea inapoi, care din cand in cand, sa treaca pe la mormantul meu si sa imi povesteasca ce au mai facut. N-am nevoie sa sufere, ci doar sa isi aminteasca de mine cand vad anumite lucruri sau trec prin anumite momente. Ca si cum n-as fi plecat niciodata, ca si cum doar as fi in afara orasului, fara semnal la telefon, iar ei abia asteapta sa ma vada, ca sa imi ceara un sfat, oricat de mic. Si vreau sa imi vorbeasca deschis, cum o fac si cand sunt langa ei. Cel mai important e sa nu ma uite, stii, sa nu se comporte ca si cum n-am fost niciodata o parte din viata lor. Vreau ca oamenii aia sa ma mentioneze din cand in cand, dar intr-un context amuzant, fara sa transforme orice conversatie aveau intr-una stanjenitoare, ca si cum ar fi adus vorba de ceva ce nu trebuia sa fie spus. Sa isi aminteasca, asta vreau, de toate tampeniile pe care le faceam sau glumele mele proaste sau momentele in care le-am fost cat de cat de ajutor. Si sa spuna povestile pe care le-am trait impreuna. Si astfel, eu o sa traiesc prin ei si asta e ceea ce imi doresc cu adevarat. Nu mi-e teama de moarte in sensul strict al cuvantului. Nu ma inspaimanta gandul ca niciunul nu traim vesnic, cel putin nu fizic. De fapt, cel mai frica imi este ca atunci cand voi disparea din lume, sa dispar si din inimile tuturor pe care i-am cunoscut. Sa imi pastreze ei, macar o parte din suflet, e tot ce vreau.