Astazi m-am urcat intr-o masina galbena, pe care scria cu litere mari, groase si negre "TAXI" si a carui sofer pretindea sa fie -in mod evident- taximetrist. Nu numai ca m-am urcat in aceasta masina, dar i-am spus soferului adresa mea de acasa, dupa care i-am dat si bani pentru ca m-a dus acolo. In niciun moment nu i-am cerut numele sau o copie a cazierului judiciar pentru ca, desi nu il cunosteam, aveam incredere in el. Putea sa fie oricine, putea sa ma duca oriunde, dar nu m-am ingrijorat nicio secunda. Deoarece pentru orice lucru pe care il faci si are legatura cu alti oameni, ai nevoie de incredere. Nu ti-e teama ca bucatarul de la restaurantul tau favorit iti scuipa in mancare, nu iti faci griji ca profesorii de la scoala nu iti dau informatii exacte si corecte, te urci in taxi-uri si autobuze, treci pe langa sute de oameni zilnic, primesti colindatori si instalatori si electricieni in casa si nu tremuri vreo secunda gandindu-te ca s-ar putea sa fie vreunul dintre ei un criminal in serie.
In viata de zi cu zi ai nevoie de incredere: nu oarba, nu completa, dar destula cat sa poti trai in liniste. Si totusi, multi pretindem ca nu ne incredem in oricine. Dar o facem. Ne incredem in oricine in afara de cei in care ar trebui, cei pe care ar trebui sa ii coplesim cu nadejdea si dragostea noastra. In schimb le interzicem sa ne treaca dincolo de bariere. Si totusi, ne urcam in nenumarate masini galbene cu soferi necunoscuti. Si ei ne stiu adresa de acasa si jur ca daca ne-ar intreba, le-am spune ce avem pe suflet. Dar cei care ar trebui sa stie, nu stiu. Societatea se bazeaza pe incredere, relatiile interumane se bazeaza pe incredere, viata se bazeaza pe incredere. Iar increderea? Habar nu avem pe ce sa o bazam.
Oamenii care ne merita increderea sunt cei carora iti este cel mai greu sa le-o oferi. Nu pentru ca suntem egoisti si nu vrem sa le dam tuturor ceea ce merita, dar pentru ca suntem inapti cand vine vorba sa ne daruim pe noi: integral, goi - cu haine dar fara masti. In schimb viata ta e in mainile a sute de oameni in fiecare secunda. Fizic, esti fragil, esti neputincios. Interiorul? Pazit mai ceva ca Fort Knox.
Instalatorul are voie sa imi vada hainele aruncate aiurea prin casa, nu-mi pasa. Taximetristul stie unde stau, bancherii imi stiu averea si nu ma afecteaza. Am un doctor care stie perfect tot ce e in neregula cu mine, ma poate vedea si goala si nu ma judeca. Din cand in cand mananc in oras, la diferite restaurante unde naiba stie cati oameni isi pun mainile murdare sau curate in mancarea mea. Dar nu le pasa de mine deloc. Sunt un alt om ce are nevoie de ajutorul lor si ei il ofera, iar eu am incredere. Dar tu tii la mine, asa ca nu te las sa-mi vezi dezordinea din viata, mi-e rusine cand ma vezi asa cum sunt sau daca stii ce e in neregula cu mine si mi-e teama sa te las sa imi atingi corpul sau sufletul, chiar daca ai mainile curate.
Increderea incepe si se termina la cei carora nu le pasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
să auzim