the hows and the whys i'll never get to know

How can people blindly believe in something that is not sure to exist? How can we put our trust in a greater force, naively thinking all the good comes from that? I've come to a point where i doubt everything I hear, I double check everything I see, I question everything I say or think. It's because nobody and nothing seems trust-worthy anymore. I'm becoming a hater, a frustrated person. But how could I remain ignorant and apathetic when faced with a world so mean, so tough?
How could I not question the potency of the law enforcement when I just read about a little girl who was raped by ten men and they barely got a punishment? How could I not be completely disgusted by the press when they write about how "she was dressed older than her age"? How could I frantically hope for love, believe in love, when in Dublin, a mother made her daughter (from when she was 4 until she was 9) have sex with different men for money? How the hell am I supposed to allow myself to have faith in this world and in humanity when I am fucking afraid of walking down the street at night by myself? How should I tell myself that it's okay when in fact, nothing is fucking okay? And please, I beg of you, tell me how could I not doubt God when I see all the shit that's happening all around, when I feel the hatred around me, when I notice the way people carelessly hurt and deceive and get nothing in return?
People are guilty of all the good they could have done and did not do. To me, it seems that we are more guilty of that than we are of the bad we do. So how does karma work? Does it even work at all? Am I better off spending my life chasing money and my own good rather than chasing the saving of this place we call home?

You see, these are questions that will forever be left without answer. (Except the last one. I'm starting to think the answer to the last question written above is "Yes- fuck, yes")

The facts are, we learn how to survive. We blindly believe in love and God and humanity because, truth is, we have no other choice.You can either fuck up your life by realizing that people suck, or you can look the other way: and that's not even ignorance, it's not lack of care, it's not apathy, it's not lack of compassion, it's not stupidity or indifference. It's the only way to not fall apart, to not blow up your mind with the over-thinking. And if you don't like the place, if you don't like the situation, you might try to be a little kinder, a little better, a little more helpful, but will ultimately see that the evil will always overcome the good. It doesn't mean you should stop being good, but it does mean you should stop hoping. Hope dies last? Yeah, right. It might seem awful of me to ask of you to give up on hope. But do you know what is worse than trying to change something, but not really hoping for it to happen? Trying to change something, filled with hope that proves to be false. If you still think that hope can save it all, good for you, I crave for your guileless. If you still hate the place too much, buy a rocket and move the fuck out, because it's all we have.

And I might seem deeply damaged, hopeless or damn broken, but at least I take my time to care and try to save something. I'm young, but not artless.

inabilitati

Nu pot sa respir. Nu pot sa dorm sau sa stau treaza. Nu pot sa vorbesc, sa ascult, sa mananc ori sa beau. Nu pot decat sa traiesc de pe un moment pe altul, pentru ca mai incolo de minutul urmator, totul mi se pare infricosator. Mi-e teama.
Si nu pot sa respir. Tremur si as vrea sa plang, dar nici asta nu pot sa mai fac. Nici sa zambesc nu pot. Nu stiu incotro sa merg sau cu cine sa vorbesc. Mi-e scarba de mine si de ceea ce se intampla.
Si nu pot sa respir. Nu pot sa controlez nimic si asta ma innebuneste, intelegi? Am nevoie sa gandesc clar si liber dar nu mai reusesc. Sunt amortita si coplesita simultan, nu mai stiu la ce sa sper sau ce sa spun, pentru ca totul se duce la vale.
Si nu pot sa respir.
La dracu, nu pot sa mai respir si cumva, totusi, reusesc sa traiesc fara aer. Ceea ce e groaznic, pentru ca acum plamanii mei inspira tot felul de toxine deghizate-n sentimente. Si toate ma ametesc, ma sperie si ma fac sa vreau sa ma ascund sub plapuma pentru tot restul vietii.
Te urasc, pentru ca nu-mi mai lasi aer deloc.
nu pot sa respir.
nu pot sa respir.

nu pot sa respir cand nu esti aici. 

matematica si fuga

    7 miliarde de suflete, toate au ieșit în străzi ca să fugă spre, sau de, ceva. Naiba știe unde și când se vor opri. Dar 7 miliarde de suflete sunt într-un maraton nebun și străzile nu mai rezistă mult, lumea se cutremură și unii cad, se lovesc, iar alții încep să obosească. Sunt și unii care sfidează gravitația și îi vezi plutind ușor - li se spune fericiți- în timp ce majoritatea sunt buimaci și habar nu au ce vor sau de unde se cumpără așa ceva. Ăștia 7 miliarde sunt atât de fraieri încât au impresia că e o cursă, dar ei nici măcar nu fug în aceeași direcție.
 Uită-te la ei, cum își dau coate și se-mping, se înjură și se scuipă atunci când căile lor se intersectează. În timp ce alții se admiră sau se săruta și se aruncă, îmbrățișați, în marea de oameni pierduți, fără să le pese că toți le văd indecența, ieșind mai apoi, levitând, ridicându-se deasupra tuturor fără pic de grijă. Apoi se mai întâmplă să și cadă din această reverie plutitoare -separat- și se lovesc; dar se ridică, se scutură, se uită în jur, văd că sunt singuri -din nou- și o iau la fugă.
    7 miliarde de chipuri, toate diferite, toate speriate, toate confuze. 7 miliarde de combinări de caracteristici, formând 7 miliarde de personalități unice. 7 miliarde de dovezi că lumea e paradoxală în tot ceea ce o privește - suntem diferiți, dar atât de asemănători; perfecționiști dar atât de imperfecți; inteligenți, dar atât de proști. Alergăm și nu știm că totul ar fi mai simplu dacă ne-am opri să mai luăm o gură de aer din când în când. Nu,aici, printre 7 miliarde de ignoranți, să te oprești e ca și cum ți-ai accepta direct moartea. Dacă te oprești, te calcă în picioare și, dacă ești destul de norocos - sau ghinionist- să reziști la asta, rămâi singur, auzind în depărtare doar tropăitul violent a 7 miliarde de oameni grăbiți .
     Vezi tu, planeta asta nu mai rezistă mult la fuga noastră nebună, iar noi suntem prea implicați să ne mai oprim. 7 miliarde e un număr mare, greoi, de suflete încărcate de fel și fel de sentimente ce le pun pe fugă. Însă de tine nu poți să fugi.
     Iar eu, dragul meu, nu cred că mai pot să fug. Ce-ar fi să ne oprim amândoi? Poate că singurătatea departe de maratonul ăsta nu sună chiar așa de rău. Putem asculta împreună tropăitul violent al celor ce încă aleargă; putem să profităm de apatia noastră și să ne facem aici, în pustietate, un regat al statorniciei.

iubirea de sine si crimele ei

Stii ce-i mai fragil decat orice relatie, balon de sapun sau fulg de zapada? Stii ce , odata cu disparitia sa, poate sa iti cutremure intreaga lume, mai puternic decat ar face-o un cutremur sau un tsunami? Stii ce, prin simpla sa lipsa, te poate distruge fara drept de apel? Nu, habar n-ai.

Iubirea de sine.

Ce porcarie, nu? Dar ii admir pe cei care o au in cantitati nelimitate, pe cand ei nici nu stiu ce norocosi sunt. Sa fii capabil sa te privesti in fiecare zi in oglinda si sa-ti zambesti e mai greu decat sa-i zambesti altuia. Vezi tu, intr-o lume in care toate semnele iti dau de inteles ca nici nu esti si nici nu vei fi vreodata de ajuns, intr-o societate in care perfectiunea e considerata o necesitate, dar o imposibilitate simultan, e greu sa mai ai timp sa te apreciezi pe tine insuti. E o viata mult prea scurta ca sa fii tot ce iti doresti sa fii, iar tu esti prea lenes ca sa muncesti mai mult, prea prost ca sa nu ranesti -pe tine sau pe altii- , prea sentimental ca sa nu suferi si prea visator ca sa nu te ineci in sperante cretine. Si vorbesc despre "tine" pentru ca e usor sa generalizezi si mult mai greu sa personalizezi. 

Nu mi-am plans niciodata de mila si nu cred ca vreau sa incep acum, dar sunt, totusi, intr-un punct in care pot spune ca am obosit si astfel, inteleg. E nevoie sa ajungi aici, sa fii dezamagit, dezgustat si satul de propria-ti persoana ca sa realizezi ca asta e cursul firesc al vietii. Nu e nimic neobisnuit, rusinos sau patetic in a-ti detesta, din cand in cand, eul. Poti sa-njuri, sa te-nchizi in tine, sa plangi sau nu, dar important e sa razbesti. Intr-un final. Si finalul ala e dulce si luminos si poate, cu putin noroc, o sa includa si un pic de dragoste pentru tine -de la tine- ca-i cea mai buna. Doar ca ai un drum de strabatut pana acolo, obstacole de trecut, asteptari si teluri de atins, vise de uitat, persoane de iertat, persoane de la care sa-ti ceri iertare..

P.S: Stiai ca aproximativ 3 000 de oameni se sinucid in lume zilnic? Majoritatea barbati. 3 000 de suflete ratacite, toate indesate in 24 de ore reci si triste. Si cica sa fim fericiti, cand fiecare zi poarta 3 000 de doliuri. 

cu totii ne pierdem la sfarsit de an

Nu cred ca ma mai inteleg. Nu cred ca mai stiu ce vreau si cum sa-mi ofer asta. M-am pierdut, oarecum, pentru ca nu mai gasesc simplitate in niciun departament al vietii mele. Ar trebui sa ma cunosc, pana in punctul asta, dar nici macar asta n-am reusit sa fac. Sunt o enigma pentru mine insami si e deranjant. Imi dau seama, pe zi ce trece, ca-mi lipseste ceva. Incerc sa regasesc, asadar, acel ceva.. In orice, in oameni, in carti, in muzica, in scris, in somn, in vis, in imaginatie. E mai greu decat suna.

Mi-am facut un plan, totusi. Mi-am pus in minte ca, odata cu noul an, sa ma schimb. Vreau sa fiu un om de care sa-mi placa. Mie, nu altora. Vreau sa-mi fiu superioara pe toate planurile, sa fiu mandra si multumita. Sa elimin multi, multi oameni din aria mea de interes si sa ma regasesc in mine, nu in altii, ci doar in mine.

Doar ca e greu, stii? Pentru ca e o parte din mine care imi spune ca nu voi reusi niciodata. Ceea ce e ironic, deoarece obisnuiam sa fiu o persoana optimista. Da, daca e ceva ce urasc la mine, e absurditatea cu care cred in vise, in oameni, in viitor. Optimismul meu cretin care imi spune constant ca lucrurile o sa iasa minunat si refuzul meu e a accepta ca intamplarile precedente mi-au demonstrat fix contrarul a ceea ce imi place mie sa cred. Si totusi, cand am cea mai mare nevoie de el, nu reuseste sa se mai arate. Asa ajung oamenii depresivi? Nu alunec inca pe acea panta, a depresiei, dar daca o sa se intample asta in curand? Daca ura pe care o adun zilnic pentru ce vad in jurul meu va duce, ulterior, la o ura interna dedicata strict.. mie?

Ma uit in jur si detest cum oamenii nu sunt atat de constienti pe cat sunt eu. Detest ca in jur vad stiri penibile despre fete de 15 ani care cheama 5/6 ( naiba stie) baietii la ele acasa, vad oameni certandu-se inutil, oameni ignoranti, vad disperare si tristete. Urasc oamenii care se rezuma la a fi mediocri, genul de oameni care spun "ca virgula" in loc sa spuna "precum" sau "deoarece". Urasc oamenii care ranesc inutil, urasc oamenii care profita sau manipuleaza. Urasc certurile si tipetele, ii urasc pe cei care se supraestimeaza. Urasc stereotipurile si glumele proaste, urasc faptul ca oamenii intra si ies din viata ta sistematic, ca orice moment aparent de fericire imi scapa printre degete atat de rapid si ajung sa ma indoiesc de mine si de abilitatile mele de a-i multumi pe altii. Urasc ca increderea mea in umanitate, in viitor, in mine, scade. Si nimeni nu-si da seama. Pentru ca dispretul etern pe care il am, nemultumirea mea infinita sunt bine ascunse.

Cred ca asta iubesc la mine. Ah, ce priceputa sunt la a-mi ascunde dispretul!

Poate de asta m-am si pierdut. De asta nu ma mai inteleg. 

Ca-s ascunse toate asa de bine, nici eu nu le mai gasesc.

late night thoughts

I can't be perfect, and I don't even think I want to. I can't fit you perfectly and I can't be exactly what you wanted. I have no idea how to please you or how to be your dream girl but I know I want you to choose me. Me and all my brokenness. Me and all my flaws. Me and all the ways I could make you feel adored.

I think that's what the perfect fit is, actually. A person that can comprehend each and every single one of your blemishes and try to embrace them rather than desperately correct them. Oh, and I have plenty to be embraced.

I don't know how to not be annoying and mean and ignorant. I don't know how to grow, how to become more mature, but I know you could teach me. Because you have the body and the mind of a person that looks like he could teach others a couple of things. A person I want and need right now.

Fuck the stupid tendency to aspire towards perfection and aspire towards something real for a change. Fuck the stupid tendency to aspire towards some sort of utopian love, when in fact all that it is are some words meant to get you what you want.

Be mine and I'll be yours and when we are in doubt regarding us, we'll kiss, make love, bake some cookies or get drunk. I don't know, let's just try it, that's all.

Call me.

dorinte meschine

    Vreau sa te cunosc. Mai mult decat te-a cunoscut cineva vreodata. Vreau sa stiu toate cacaturile care te enerveaza, toate micile placeri pe care le gasesti in lucrurile de zi cu zi, toate momentele in care simti nevoia sa fii rau, sau singur sau ignorant. Vreau sa stiu cum tii de mana si cum saruti, cum injuri si cum faci complimente. Vreau sa iti stiu vocea,pasii, rasul, plansul si cum iti dai ochii peste cap cand te stresez. Vreau sa stiu cat de tare iti bei cafeaua si cate secunde faci pauza intre doua fumuri de tigara. Vreau sa iti stiu toate defectele, compensate de infinitatea de virtuti pe care le posezi. Vreau sa vorbim despre vreme si despre tampeniile pe care le faceam cand eram mici si prosti. Vreau sa fim mici si prosti. Vreau sa fiu persoana careia te plangi, pe care iti versi nervii si careia ii ceri scuze cu un sarut scurt dar sincer. Poti sa ma minti si sa ma ignori, sa ma tradezi si sa ma dezamagesti ca sa am ce ierta.
    Vreau sa ne certam des, sa avem parte de multe polemici: eu, optimista incurabila care crede intr-o lume salvata; tu, realistul, cinicul, care stie ca suntem niste idioti cu totii. Vreau sa tip la tine pentru ca nu ma lasi sa sper si tu sa imi tai rapid aripile spunandu-mi ca nu sunt o eroina si nu voi fi. Eu am sa te injur, am sa-ti zic sa iesi din casa si am sa te lovesc, tu ai sa-mi intorci spatele si peste 4 zile si multe lacrimi varsate o sa ne reunim : prosti si iertatori.
     Vreau sa ma critici si sa ma lauzi, vreau sa iti arat toate partile mele rele, ca sa le urasti pe masura. Tu o sa-mi demonstrezi in cate feluri imi esti superior si de ce esti mai matur, dar o sa te tratez ca pe un copil pentru ca nu vreau sa-mi pese.
     Vezi tu, vreau multe lucruri de la tine, dar n-am sa fac niciun efort ca sa le obtin. Vreau sa mi le oferi pe o tava, fara sa iti spun eu, sau sa iti cer ceva. Vreau sa ma cunosti atat de bine incat sa-ti dai seama de ce m-am suparat pe tine si exact cum sa ma impaci. Am asteptari prea mari de la tine, stiu, sunt absurde, utopice si nimeni nu le-ar putea satisface. Dar nu-mi pasa si nu o sa imi pese. Vreau sa stii asta.
     Vreau sa fiu tot ce ai si totusi sa nu ma ai deloc.