matematica si fuga

    7 miliarde de suflete, toate au ieșit în străzi ca să fugă spre, sau de, ceva. Naiba știe unde și când se vor opri. Dar 7 miliarde de suflete sunt într-un maraton nebun și străzile nu mai rezistă mult, lumea se cutremură și unii cad, se lovesc, iar alții încep să obosească. Sunt și unii care sfidează gravitația și îi vezi plutind ușor - li se spune fericiți- în timp ce majoritatea sunt buimaci și habar nu au ce vor sau de unde se cumpără așa ceva. Ăștia 7 miliarde sunt atât de fraieri încât au impresia că e o cursă, dar ei nici măcar nu fug în aceeași direcție.
 Uită-te la ei, cum își dau coate și se-mping, se înjură și se scuipă atunci când căile lor se intersectează. În timp ce alții se admiră sau se săruta și se aruncă, îmbrățișați, în marea de oameni pierduți, fără să le pese că toți le văd indecența, ieșind mai apoi, levitând, ridicându-se deasupra tuturor fără pic de grijă. Apoi se mai întâmplă să și cadă din această reverie plutitoare -separat- și se lovesc; dar se ridică, se scutură, se uită în jur, văd că sunt singuri -din nou- și o iau la fugă.
    7 miliarde de chipuri, toate diferite, toate speriate, toate confuze. 7 miliarde de combinări de caracteristici, formând 7 miliarde de personalități unice. 7 miliarde de dovezi că lumea e paradoxală în tot ceea ce o privește - suntem diferiți, dar atât de asemănători; perfecționiști dar atât de imperfecți; inteligenți, dar atât de proști. Alergăm și nu știm că totul ar fi mai simplu dacă ne-am opri să mai luăm o gură de aer din când în când. Nu,aici, printre 7 miliarde de ignoranți, să te oprești e ca și cum ți-ai accepta direct moartea. Dacă te oprești, te calcă în picioare și, dacă ești destul de norocos - sau ghinionist- să reziști la asta, rămâi singur, auzind în depărtare doar tropăitul violent a 7 miliarde de oameni grăbiți .
     Vezi tu, planeta asta nu mai rezistă mult la fuga noastră nebună, iar noi suntem prea implicați să ne mai oprim. 7 miliarde e un număr mare, greoi, de suflete încărcate de fel și fel de sentimente ce le pun pe fugă. Însă de tine nu poți să fugi.
     Iar eu, dragul meu, nu cred că mai pot să fug. Ce-ar fi să ne oprim amândoi? Poate că singurătatea departe de maratonul ăsta nu sună chiar așa de rău. Putem asculta împreună tropăitul violent al celor ce încă aleargă; putem să profităm de apatia noastră și să ne facem aici, în pustietate, un regat al statorniciei.