Ție pot să-ți iert orice. Pot să te iert pentru că îmi ești străin și pot să te iert pentru că-mi ești groaznic de familiar. Pot să te iert pentru că minți, pot să te iert pentru că mesteci gălăgios și pot chiar să iert ignoranța cu care-mi vorbești. Te accept și când crezi că nu știi nimic și te ador când știi tot. Poți chiar să pleci, subit, fără să-mi spui o vorbă și te-aș ierta. La dracu, poți chiar să trântești ușa când ieși: te iert. Ia-ți armele și fă-mi răni adânci, cât vrei de-adânci - le ornez, le scuz, le justific, le ascund, le iert. Și dacă vrei să plângi, ori să urli sau să-njuri, te primesc cu brațele deschise într-un univers al presupuselor toleranțe. Ia-mi bunătatea sau ura și folosește-te de ele în scopuri meschine, fără să-ți pese dacă-n urmă rămân eu sau doar bucăți fărâmate din ceea ce voiam să fiu. Judecă-mă și spune-mi că nu-s destul. Arată-mi că nu sunt destul. Nu pentru tine, nu pentru ceilalți. Și te iert. Sau spune-mi că sunt prea mult: te obosesc, te deranjez, vorbesc fără sens și râd când nu trebuie; merg strâmb, am prea multe pretenții, nu am răbdare până se face cafeaua și pun prea multe întrebări. Spune-mi că vreau prea mult de la tine - sau prea puțin. Spune-mi că nu poți. Fii străin sau fii dușman, prieten cel mai bun sau amant. Te iert. Ține-mă prea strâns de braț sau deloc - te iert. 

Nu-mi pasă cine ești sau de ce, pentru că îți iert orice și-n urmă mă las fără de-ocoliș.

Dar mie.

Nu-mi iert nimic.